Magia

Angela este o fetita foarte curioasa. Curiozitatea o impinge la descoperirea multor lucruri. De mica o aude pe mama ei vorbind de energie, de sursa divina sau de hainuta fermecata insa toate acestea i se par ca din povesti. Acum este mare si nu mai vrea sa creada in lucruri pe care nu le vede. Mai ales ca ceilalti copii nu cred in asa ceva. Cu toate acestea, cea mai mare dorinta a Angelei este sa aiba puteri magice. Continue reading

De ce țin ateliere?

Sunt atât de fericită atunci când văd lumea că pleacă de la atelier mulțumită! De multe ori m-am intrebat de ce fac acest lucru? Care este nevoia pe care mi-o satisfac atelierele? Și raspunsul vine la fiecare sfârșit de întâlnire. Atunci când văd oamenii lăsați pe gânduri, atunci când își dau seama că aveau raspunsul în ei și că doar simpla schimbare de perspectivă este de ajuns, imi dau seama că fiecare minut alocat din partea mea – merită! 

În unul din ateliere, pe sfârșit o doamnă mi-a mărturisit că de fapt totul este despre noi, despre propria persoana. Că dacă i-aș fi spus să vină la un atelier cu o temă de dezvoltare personală nu ar fi venit, în contextul în care atelierul era despre cele 5 limbaje de iubire la copii. Era extrem de uimită și fascinată în acelaș timp de cât de mult are de lucrat cu ea si cât de mult avem de lucrat noi, părinții, cu noi. 

Mă bucur să văd că lumea pleacă cu un AHA și că de multe ori dorința de a acționa este intrinsecă fără ca eu sa mai fac ceva. Cred că cea mai buna motivație este cea internă, acel ceva ce te îndeamnă la acțiune atunci când nu ai chef să schimbi nimic în viața ta.

Te salut cu drag, Tosha.

Vizita la Montessori

Bine v-am regasit.

Azi aș vrea să vă povestesc despre o experiență pe care am avut-o de curând. Așa cum cunoașteți deja, am idei diferite despre educația copiilor faţă de educația tradițională. Astfel anul trecut am experimentat pedagogia Waldorf, fiind în practică 2 săptămâni acolo. Despre experiența respectivă voi scrie alt articol. Continue reading

STELUȚA

Acum mult timp în urma, din Univers a picat o steluță mica ce a ajuns în solul fertil al planetei Pământ. Soarele era atât de bun cu ea, și Pământul i-a fost ca o mama și a avut grija de ea până a început sa prindă rădăcini. Soarele îi dădea căldură, lumină și Pământul îi dădea siguranţă, o cuprindea în brațele ei calde și îi oferea cel mai de preţ dar în fiecare zi, dragostea unui părinte. Astfel Soarele şi Pământul au devenit părinţii ei. Continue reading

Cosuletele inimii: Bucuria

Inima are in ea mai multe cosulete in care stau emotiile. Inimioara le iubeste pe toate si are grija ca fiecare din ele sa aiba timp cu ea. Cand o emotie o cuprinde, inima impreuna cu creierul se joaca cu emotia si o ajuta sa intre inapoi in cosulet iar surplusul sa iasa din corp. Inima este legata cu toate simturile corpului prin fire magice si comunica cu ele astfel incat stie totul ce se intampla cu Omul si cu lumea din jurul lui.

Angi ajunge de la scoala si la intrare vede un colet mare cu numele ei pe el. In sfarsit a primit si ea un colet doar al ei! Bucurie sare din cosuletul ei si inunda intreaga Inimioara. Continue reading

Cosuletele inimii: Furia

Inima are in ea mai multe cosulete in care stau emotiile. Inimioara le iubeste pe toate si are grija ca fiecare din ele sa aiba timp cu ea. Cand o emotie o cuprinde, inima impreuna cu creierul se joaca cu emotia si o ajuta sa intre inapoi in cosulet iar surplusul sa iasa din corp. Inima este legata cu toate simturile corpului prin fire magice si comunica cu ele astfel incat stie totul ce se intampla cu Omul si cu lumea din jurul lui.

Mami a avut un incident neplacut afara si intra in casa foarte furioasa. Furia a cuprins intreaga inimioara. Continue reading

Cosuletele inimii: Tristetea

Inima are in ea mai multe cosulete in care stau emotiile. Inimioara le iubeste pe toate si are grija ca fiecare din ele sa aiba timp cu ea. Cand o emotie o cuprinde, inima impreuna cu creierul se joaca cu emotia si o ajuta sa intre inapoi in cosulet iar surplusul sa iasa din corp. Inima este legata cu toate simturile corpului prin fire magice si comunica cu ele astfel incat stie totul ce se intampla cu Omul si cu lumea din jurul lui.

Astazi Andrei este trist. Tristetea a iesit din cusuletul ei si a cuprins intreaga inimioara. Continue reading

Noapte buna Andrei.

A fost o data un baietel pe nume Andrei. In fiecare seara baietelul se spala pe dinti si se baga in pat. Cand inchidea ochisorii incepea sa multumeasca corpului sau pentru ziua care a trecut.

– Va multumesc picioruselor ca m-ati ajutat astazi sa merg oriunde am vrut eu. Ca mi-ati sustinut corpul si ati avut rabdare cu mine in toate miscarile pe care le-am facut. Continue reading

Alimentatia

Alimentatia este un subiect foarte delicat cand vine vorba de copii (eu as spune ca si la adulti). Marea majoritate a mamicilor au stresul ca al lor copil nu mananca corespunzator dorintelor lor si pot spune ca si eu am trecut nu o data prin astfel de momente. Stiu sentimentul de frica ca acel corp mic si neajutorat nu primeste nutrientii necesari.

Prima mea revelatie in acest domeniu a fost cand, dintr-o conjuctura a vietii am fost la multe cursuri de nutritie, si atunci am inceput cu adevarat sa-mi pun problema ce bagam noi in gura ca si alimente. Acel moment a fost o trezire a mea la realitate. Atunci am inceput sa fiu atenta la ce mananca copilul meu (pe atunci fetita mea de 3 ani) si am constientizat ca ea manaca mai sanatos decat ce era in mintea mea ca si meniu pentru ea. Am studiat in continuare si am ajuns la concluzia ca un copil, care se ghideaza dupa instinct, manaca ceea ce ii cere corpul lui. Clar ca nu vorbesc de acele momente in care se indoapa cu dulciuri sau prostioare. Asa am inceput sa fiu atenta la ce imi cere si sa-i dau de data aceasta constienta de ce nutrienti are nevoie corpul copilului meu.

In ultimele 4 luni copilul meu nu a mancat foarte constant si nici de cum calitativ. Incepusem sa intru in panica. Manca “putin” insa punea burtica, era din ce in ce mai pasiva sau hiperactiva si nu ma puteam intelege cu ea. Din pacate am inceput sa caut motive externe fara a le explora pe cele interne. Din fericire, vorbind cu prietena mea despre asta, am ajuns la concluzia ca copilul nu are prima nevoie de baza implinita: nevoia de a fi hranita! Atunci am venit cu un plan genial 🙂 pe sfarsit de saptamana facem, impreuna cu ea, meniul pe saptamana viitoare. Meniul este afisat la vedere in bucatarie, astfel incat toata lumea sa-l poata vedea. Eu am mers foarte mult pe vizual: am scos la imprimanta alimentele, durata lor de digestie, cum se pot combina, astfel incat copilul sa stie pe ce se bazeaza, nu vine cu mancaruri din minte. Avand alimentele in fata poate face mult mai usor combinatii si asa face combinatii cu care sunt eu de acord. Acest lucru mi-a adus copilul la normal. A dat jos burtica. Este mai putin irascibila. Si culmea, mananca tot ce punem noi in meniu, fara exceptie.

Ce am invatat eu de aici:

  1. Copiii de multe ori stiu foarte bine ce le face bine corpului lor in domeniu de mancare. Zic de “multe ori” si nu “tot timpul” fiindca febra mancarii nesanatoase ii prinde si pe ei in capcana. Insa, atunci cand au optiuni sanatoase, stiu sa aleaga din ele.
  2. Atunci cand sunt implicati in procesul de decizie asupra meniului, sunt mult mai dispusi sa mance acel meniu. Mai mult, acest proces a determinat-o pe fetita mea sa caute retete pe internet si sa le puna chiar ea in aplicare. Eu am lasat-o sa faca, si orice propunere a ei (daca indeplinea criteriile de calitate a alimentelor 🙂 ) este acceptata.

Toata aceasta poveste cu mancarea mi-a reamintit faptul ca si copiii au dreptul sa aleaga si daca avem suficienta incredere in ei, vor alege bine!

Va salut cu mult drag,

Antonina

Focus

“Acolo unde iti este focusul iti este si energia” imi spunea la un moment dat un trainer de dezvoltare personala. Auzi multe lucruri care ti se par faine pe moment dar dupa ce pleci de la curs le pui in aplicare sau nu. Ieri discutam cu sotul meu si intr-o criza de frustrare (toti avem din astea 🙂 ) am scos la iveala toate fricile si frustrarile pe care le-am acumulat de o perioada in coace. La randul sau, sotul meu, mi-a spus si el ce gandea. Atunci am avut un sentiment de … tristete la ce spune el. E greu sa auzi ca ceea ce faci este, poate, pe alta directie decat pe care vrei sa mergi, sa auzi ca incepi sa te abati de la drum.

Azi dimineata stateam in pat si reflectam la ce am discutat cu o seara inainte si mi-a venit in minte intrebarea pe care au auzit-o multi la mine la cursuri “Care iti este scopul?” Atunci mi-am dat seama ca am nevoie din cand in cand sa ma opresc si sa ma gandesc “Care imi este scopul?“, scopul adevarat.

  • Cum pot face ca acest scop sa fie atins?
  • Care sunt resursele de care am nevoie ca sa il ating?
  • Cum ajung sa am resursele de care am nevoie?
  • Care imi sunt piedicile? Ce ma defocuseaza?

In absolut tot ce facem avem un scop. Unii ii spun tel, altii obiectiv, eu zic ca nu conteaza care este cuvantul folosit. Conteaza ce iti doresti tu sa obtii dintr-o situatie, relatie, actiune. Da!!! Orice actiune pe care o facem are un scop, chiar daca e sa te faca sa te simti bine sau in siguranta. Suna rau pentru unii, care vor sa creada ca o fac pentru ceilalti, dar si actele de caritate au ca scop sa te faca sa te simti, tu ca individ, intr-un anume fel. Nimeni, nici o fiinta vie, nu face ceva daca nu ii “iese” ceva din asta. Deci, sa revin! Puneti intrebarea : “Care imi este scopul” si mergi clar spre acel scop. Un alt trainer spunea la un moment dat ca pe drum exista multe situatii/proiecte care te vor tenta dar tu intreaba-te daca acea actiune te duce la scopul tau. Daca da, atunci fa ceva in acest sens, daca doar te indeparteaza, atunci vezi ce te poate aduce mai aproape de scopul tau!

Tine Focusul de partea ta si fa-l sa lucreze pentru tine!

Cu mult drag, Antonina.

Comunicarea cu copiii nostri

Urmeaza sa am o intalnire cu cadrele didactice pe tema “Comunicarea intre copii” si ma pregateam mental ce sa le spun. Luna trecuta am avut o intalnire in care am discutat despre “Comunicarea cadru didactic – parinte” si ma gandeam cat de difrerita este tema de acum?!

De fapt ce este comunicarea? Comunicarea este acel mod in care putem transmite ceva de la un om la altul. Comunicarea poate fi verbala si nonverbala. Astazi vorbeam cu un coleg si imi spunea cat de frustrant este cand formatorii de opinie, de valori sunt persoane cu un alt set de valori ca al nostru. Cand masele sunt influentate “gresit”, nu asa cum ne-am dori noi sa fie. De fapt aceasta este comunicare! Modalitatea in care noi transmitem mai departe mesajul.

De multe ori ne focusam pe mesaj si pierdem din vedere formularea si alte ori ne focusam pe formulare si mesajul ramane in urma. Si ca sa nu o lungesc in generalitati voi merge pe ceva concret. Cine participa la cursurile mele stie intrebarea principala pe care o spun eu mereu: Care iti este scopul?! Atunci cand tii minte aceasta intrebare vei putea comunica mult mai simplu si mai pe intelesul celor din jur. Exista multe tehnici de a transmite, in dependenta de “limbajul” pe care il vorbeste cel ce asculta, insa eu cred ca cel mai important este sa tii minte care iti este scopul. Cand vrei sa transmiti un mesaj, gandeste ce vrei de fapt sa obtii cu mesajul respectiv? Care este emotia pe care vrei sa o transmiti. De exemplu, cand copilul intra in casa incaltat si tu vrei sa se descalte, care este mesajul? In cazul meu, mesajul este ca eu vreau sa avem casa curata. Pentru mine nu este important ca copilul sa stie regula, nu este important ca el sa o faca fiidca eu asa ii zic, pentru mine conteaza ca la noi in casa sa ramana curat. Dupa ce am stabilit mesajul real pe care vreau sa-l transmit, ma gandesc la formulare. Eu formulez in felul urmator: “Andrei, vreau sa pastram curatenia in casa si tare mi-ar placea sa te descalti la usa de intrare.” Vorbesc despre nevoia mea, nu dau indicatii nu fac sugestii. Atunci cand comunic, comunic clar intentia si nevoia mea. Cred ca atunci cand vom inceta sa vorbim in metafore si sa transmitem mesaje subtile sub cuvinte mascate, comunicarea dintre oameni va fi mai lina, mai clara. Atunci cand transmiti nevoia reala a ta, cel din fata ta poate empatiza cu tine si comunicarea se imbunatateste.

Cu mult drag, Antonina.

Bucuria celorlalti – si supararea mea….?!

Astazi am avut o discutie foarte interesanta cu fiica mea si in urma discutiei ma gandeam la un subiect : atunci cand jucam un joc, cineva castiga si cineva pierde. Daca eu pierd si celalalt castiga…eu ma simt prost ca celalalt a castigat si este bucuros. Este foarte interesant sa vezi cum percepe copilul aceste sentimente. Eu ii zic fetei mele sa se bucure de joc si de “calatorie”. Ne dorim sa ii facem pe copii sa savureze calatoria si sa vada tinta doar ca finalitate dar oare cum il faci sa se bucure odata cu cel ce a castigat atunci cand el simte tristetea pierderii.

Astazi mi-am dat seama ca exista concepte pe care vreau sa i le transmit copilului meu insa in acest proces undeva am uitat sa o intreb cum se simte. Atunci cand ii spun sa savureze jocul si sa nu isi doreasca sa castige (cel putin sa nu fie acesta scopul principal), cam scap din vedere scopul jocului. Atunci cand jucam un joc de echipa in care echipa castiga, putem cere de la copil sa se bucure la final fiidca echipa a castigat, implicit si eal a castigat. Atunci cand jucam jocuri in care castiga un singur copil….vrem – nu vrem il punem in competitie cu cei din joc. Scopul jocului, chiar daca noi nu ne dorim acest lucru, este competitia. Putem noi sa ii facem ambalaj frumos si floricele dar tot competitie ramane.

Eu sunt impotriva competitie, dar oare e bine? Oare aceasta abordare este constructiva pentru copilul meu? Atunci cand este in competite cu cineva, fuge dupa ceva volatil. Atunci cand este in competitie cu sine, se ajuta sa fie mai bun. Dar ce facem cu competitia de zi cu zi? Cum il ajut sa treaca de tristetea pierderii lui si sa se bucure cu cel de langa el?

Cu mult drag, Antonina

“Eu te-am facut…eu te iubesc”

“Eu te-am facut….eu te iubesc.” Am vazut aceasta postare la un moment dat pe o retea de socializare si mi-a placut maxim! Stim ca este o parafrazare a unei expresii mult mai dureroase care a fost si din pacate inca mai este folosita in folclorul romanesc. Asa cum spune si expresia, copii sunt parte din noi si iubirea ar trebui sa fie neconditionata. Spun ca ar trebui fiidca sunt si cazuri mai putin fericite in care iubirea neconditionata este doar un mit.

Acum ceva vreme ma gandeam la aceasta iubire neconditionata si ce presupune si cel mai mult la faptul ca noi nu stim sa iubim neconditionat. Exista multe concepte, ca acesta, despre care citim in carti, auzim la cursuri sau de la persoane de specialitate dar…cum facem iubirea neconditionata???

Cineva mi-a zis candva ca daca nu te poti iubi pe tine, nu poti iubi pe altcineva. Atunci am fost foarte revoltata fiindca nu eram de acord. Cum sa nu pot iubi pe altcineva???? Pai imi iubesc sotul, imi iubesc copiii si cea mai lunga relatie de iubire  a mea este cu parintii mei. Mai tarziu am inteles ca iubesc, doar ca nu iubesc neconditionat. Si pe mine ma iubesc doar atunci cand..x, y, z, a, b, c…si lista este extrem de lunga. Din pacate nu am fost invatati sa iubim neconditionat. Nici parintii nostri nu au fost invatati. Nici parintii parintilor nostri nu au stiut. Astfel este greu sa faci ceva ce nu stii cum sa o faci.

In timp, am invatat ca pot sa iubesc fara conditii. Ca pot iubi si atunci cand persoana este suparata pe mine. Pot iubi si atunci cand persoana ma jigneste, si cand persoana nu ma iubeste inapoi. Am invatat ca iubesc pentru mine, nu pentru ea. Ca atunci cand dau iubire unei persoane de fapt imi dau iubire mie! Cand am inceput sa gandesc si mai tarziu sa si simt acest lucru am descoperit iubirea neconditionata. Am descoperit ca imi iubesc copiii si cand fac lucruri pe care altii le considera “rele”, ii iubesc si cand se crizeaza si cand sunt “neascultatori”. Am descoperit ca in momentele dificile sunt furioasa pe ce fac ei si nu pierd iubirea! Dar cel mai important am invatat sa exprim aceste lucruri si sa le proiectez inafara mea. Sa le spun copiilor mei: “Sunt suparata pe ce ai facut….”, “Chiar daca te iubesc, pot fi furioasa pe comportamentul tau”. Astfel, ei invata ca daca gresesc nu pierd iubirea. Ca iubirea ramane la locul ei, indiferent ce se intampla. In asa fel invata ce inseamna iubirea neconditionata!

Va salut cu mult drag,

Antonina

…”Dar asa am crescut si noi!”….

    Discutand de-a lungul timpului cu oameni care au copii si care nu au copii am fost uimita permanent de afirmatia: “Dar asa am crescut si noi!”
Eu am avut noroc de parinti care m-au crescut calm, fara bataie, fara umilinta. Si da, de multe ori ne gandim ca astea sunt cele mai grave greseli ale parentingului, cele vizibile. Sunt atat de multe lucruri subtile pe care le sesizeaza un copil si il marcheaza pe viata incat bataia si umilinta raman undeva departe!!!!
    Nu zic sa ne apucam sa batem copiii sau sa ii umilim insa … educatia emotionala nu este lipsa acestor doua lucruri ci prezenta a mult mai multor lucruri.
    Atunci cand vrei ca un copil sa creasca armonios in primul rand gandeste-te cum sa-i oferi siguranta. Cand ma gandesc la siguranta, ma gandesc la sentimentul pe care il are copilul nu la siguranta fizica pe care o oferi. Un copil care se simte in siguranta va avea curaj sa viseze, sa aiba initiativa, sa creeze, sa intrebe si nu in ultimul rand – SA GANDEASCA. Uitam ca a gandi este poate cel mai frumos lucru pe lumea asta, dupa a simti :). A gandi te face sa creezi, sa faci lucrurile mai bune pentru tine si pentru cei din jur. Atunci cand gandesti, ai curaj sa faci lucrurile asa cum iti vin tie in minte si de aici se naste progresul.
    Un copil crescut in frica va uita sa gandesca. Va face ce i se spune. Se va supune regulilor si va proceda corect, fara sa puna in nici un moment la indoiala ce este corect si in comparatie cu ce este acel corect.
    Este adevarat, asa am crescut si noi! dar asta nu ne impiedica sa evoluam si sa crestem copiii nostri altfel. Sa gandim, sa creem si sa avem initiativa. Si parentingul are loc de creativitate. Atat timp cat comportamentul tau ia in calcul: sa nu ranesti copilul (fizic sau emotional), sa ii lasi libertatea de a alege(chiar daca ti se pare ca nu e bine, gandeste daca sotul, colegul de servisi sau prietenul tau ar alege asa, ce parere ai avea? ai actiona?) si sa tii minte ca este la fel ca tine cu diferenta ca a ales sa vina cu cativa ani mai tarziu pe pamant!
Cu mult drag, Antonina