Bucuria celorlalti – si supararea mea….?!

Astazi am avut o discutie foarte interesanta cu fiica mea si in urma discutiei ma gandeam la un subiect : atunci cand jucam un joc, cineva castiga si cineva pierde. Daca eu pierd si celalalt castiga…eu ma simt prost ca celalalt a castigat si este bucuros. Este foarte interesant sa vezi cum percepe copilul aceste sentimente. Eu ii zic fetei mele sa se bucure de joc si de “calatorie”. Ne dorim sa ii facem pe copii sa savureze calatoria si sa vada tinta doar ca finalitate dar oare cum il faci sa se bucure odata cu cel ce a castigat atunci cand el simte tristetea pierderii.

Astazi mi-am dat seama ca exista concepte pe care vreau sa i le transmit copilului meu insa in acest proces undeva am uitat sa o intreb cum se simte. Atunci cand ii spun sa savureze jocul si sa nu isi doreasca sa castige (cel putin sa nu fie acesta scopul principal), cam scap din vedere scopul jocului. Atunci cand jucam un joc de echipa in care echipa castiga, putem cere de la copil sa se bucure la final fiidca echipa a castigat, implicit si eal a castigat. Atunci cand jucam jocuri in care castiga un singur copil….vrem – nu vrem il punem in competitie cu cei din joc. Scopul jocului, chiar daca noi nu ne dorim acest lucru, este competitia. Putem noi sa ii facem ambalaj frumos si floricele dar tot competitie ramane.

Eu sunt impotriva competitie, dar oare e bine? Oare aceasta abordare este constructiva pentru copilul meu? Atunci cand este in competite cu cineva, fuge dupa ceva volatil. Atunci cand este in competitie cu sine, se ajuta sa fie mai bun. Dar ce facem cu competitia de zi cu zi? Cum il ajut sa treaca de tristetea pierderii lui si sa se bucure cu cel de langa el?

Cu mult drag, Antonina

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published.