Contra cronometru

Zilnic ma trezesc la 6:45 ca sa fie Angela la 8:30 la scoala. Daca cumva intarzii prea mult la baie deja dimineata se transforma intr-un marator. Astazi am intrat in camera ei la ora 7:00. Nu a vrut sa se trezeasca, “Imi este somn…mai vreau sa dorm”, pupici si alintari… intr-un final am mers la Andrei in camera. Aceeasi poveste “vreau sa mai dormi un pic cu mine…”. Intr-un final am ajuns in bucatarie la 7:30, muuult prea tarziu pentru o plecare reusita de acasa. Si aici incepe problema mea. Totul s-a intamplat extrem de rapid. M-am dezmiticit in masina. Masina mergea si toata lumea era in silenzio stampa. Mintea mea mergea inaintea masinii si mai mult se intorcea in urma ei. Gandeam ce s-a intamplat, cum au decurs lucrurile. O singura fraza am reusit sa scot: “Atat imi doresc sa avem timp de dimineata, daca ne grabim, ma agit, daca ma agit, incep sa cert copiii, daca cert copiii ma simt vinovata si daca se intampla toate acestea….. “am facut o pauza lunga. Copiii taceau si iubitul meu nu avea ce sa mai adauge. “ajung nervoasa la servici … si toata dimineata este un stres”, am continuat eu.

Astazi a mers iubitul meu cu Angi la scoala, drept urmare m-a lasat pe mine inainte la servici. Stau si ma gandesc…..unde ne grabim cu totii?!?!?!?!? Oameni stresati in trafic, trafic infernal in Timisoara. Estimarile de timp pe drum sunt inutile in aceasta perioada. Totul este contra cronometru. Ce valori iau copiii acestia de la noi? Ne culcam la 21:30-22:00 si dimineata tot ne este greu sa ne trezim. Ajungem acasa la 19:.. si incepe timpul de baie. Obisnuiam sa zic ca nu exista “Nu am timp”. Ca fiecare isi prioritizeaza timpul in felul lui, dar oare este chiar asa? Sau poate imi propun eu prea multe in cele 24 de ore?! Sa fiu langa copii, sa imi fac bine treaba la servici, sa fiu langa persoanele care au nevoie de sprijin si intr-un final sa fiu si cu iubitul meu. Am uitat de mine, nu nu am uitat doar ca timpul nu mai este de ajuns cand vine vorba de mine. Ma pot gandi ca atunci cand ajut pe ceilalti fac si ceva pentru mine, fiidca acesta este unicul motiv pentru care o fac si totusi….Mi-as dori sa ma trezesc la o ora rezonabila(odihnita), sa am timp sa imi pupacesc suficient pe fiecare copil. Sa am timp de un pupic si pentru iubitul meu. Sa cobor linistita(fara sa ma grabesc) jos la bucatarie si sa reusesc ca mananc “cu timp”. Imi doresc sa ma plimb cu copilul meu de la scoala si sa fiu doar cu ea, sa fiu acolo, cu toata atentia mea si sa savurez fiecare cuvant al ei. Mi-as dori sa am timp sa-mi iau baietelul de la gradinita si sa fiu atenta si la el, sa fiu prezenta in viata lor zi de zi si sa fiu martora la evenimentele din viata lor fara sa pierd nimic. Ma intreb, oare cum as putea face asta????? Oare cum as putea fi “in timp” si nu “contra cronometru”.

Va salut cu drag,

Antonina

Bookmark the permalink.

Comments are closed