Marea transformare

Se auzi un sunet ciudat. Intr-o secunda simti ceva rece. Era aerul de afara. Frigul a facut-o sa se miste si a descoperit ca miscarea ii face bine, o incalzeste. Miscandu-se a reusit sa scape de cosul alb in care se afla si s-a intins. Pe partea de jos a corpului, o raza de soare a atins omida cu caldura ei. Cand se uita in jur vazu coaja de ou casata.

Instinctiv se misca sa ajunga in bratele calde simtite pe corp. In cateva momente era invaluita de razele soarelui bland si iubitor. Era cald si bine, dar simtea ca un gol ii aparu in partea de mijloc al corpului. Stia ca inseamna ceva dar nu stia ce este. Simtea ca miscarea o va alunga din bratele calde si era un lucru de neconceput. Cand intoarse privirea vazu ca mai este cineva langa ea. Era ceva care statea ghemuit si se auzeau aceleasi zgomote si de la ea. Incerca sa se miste si descoperi ca are ceva care o ajuta sa mearga mai repede, erau piciorusele ei. Cand se apropie de acea fiinta mica ghemuita a vazut ca semana foarte mult cu ea. In capatul celalalt vazu ceva mare care facea un zgomot ciudat. Omida noastra isi misca piciorusele si in cateva secunde a ajuns langa sursa de zgomot. Isi drese glasul ceea ce a oprit zgomotul si a vazut cum fiinta se intoarce spre ea.

–        Buna ziua puiule, a auzit ea.

–        Buna…sunetul i se blocase undeva departe si nu stia cum sa-l scoata.

–        Nu este nici o problema. Abea ai iesit din ou. In curand vei invata sa vorbesti. Eu sunt Madison. Eu mai am putin pana la transformare.

–        Tran…? sunetele erau blocate.

–        Transformare. Noi omizile suntem doar o forma de tranzitie in viata noastra. Voi ajunge acolo sus cu fluturii.

Toate erau asa de noi pt omida noastra si prea multe ii erau prezentate intr-o secunda. Acum cateva minute era la cald invalita in paturica ei alba fara griji, fara zgomote. Madison readuse sunetul in peisaj. Se uita mai atent si vazu ca el se apleaca si isi foloseste gura pentru a rupe suportul pe care sta. Omida se apropie mai tare de Madison. Zgomotul de la mojlocul corpului se facu auzit.

–        Iti este foame. Incearca sa mananci.

Acest concept era total nou pt omida. Se uita foarte curioasa la Madison.

–        Uite cum fac eu.

Madison s-a aplecat, a luat cu gurita un capat de frunza si a rupt din ea. Apoi frunza a disparut in gurita lui. Pentru omida era un proces nou si fascinant. Oare de ce Madison face acest lucru?

–        Incearca si tu.

Omida se apropie de marginea frunzei. Se uita in jos si se sperie. Departe se vazu un alt suport pe care stateau alte fiinte ce semanau cu Madison. In cateva clipe reveni la frunza ei. Apuca cu gurita capatul frunzei si se bloca. Nu stia ce trebuie sa faca. A auzit iarasi zgomotul facut de Madison si privirea i s-a indreptat spre zgomot. Atunci a auzit acelas sunet si la ea. Reusise sa rupa si ea frunza. Vazandu-se cu frunza in gura a inceput sa o mestece. Era foarte placut sa simti aroma unei frunze proaspete in gurita. Era un sentiment de siguranta si multumire. A inceput sa mance. Nici nu stia ca acest lucru o va duce la momentul final.

In scurt timp a aflat ca in viata de omida trebuia sa manance ca sa stranga destula putere pentru a se tranforma.

In urmatoarele momente a auzit multe de la Madison despre viata unei omide, despre cum se ascunde intr-o pupa si se tranforma in fluture. Pentru omida toate aceste lucruri nu insemnau nimic dar felul in care ii povestea Madison despre proces a facut-o si pe ea nerabdatoare sa se transforme.

Il vazu pe Madison cum se indeparta de ea.

–        Ce se intampla? Ce faci? a intrebat ea.

–        Plec sa imi gasesc un loc sa imi fac pupa, a zis Madison.

Pleaca sa se transforme. Mult timp dupa aceea omida a incercat sa manance si sa manance tot mai mult ca sa prinda putere pentru transformare. Auzea din jur discutii despre frunze, despre cum sunt fluturii, despre tot felul de lucruri frumoase dar ea stia un singur lucru: trebuia sa manance. Acesta devenise unicul ei scop. Timpul trecea si omida crestea. Restul omidelor din jurul ei se jucau cu frunzele lor, povesteau intre ele ce au descoperit dar omida noastra manca si manca. La un moment dat a simtit ca trebuie sa mearga sa-si caute un loc pentru pupa. A coborat nivelul. Pe drum s-a intalnit cu un pui de omida. Puiul mic incerca sa rupa prima lui gurita de frunza. S-a oprit un pic sa-l priveasca si si-a amintit de Madison si de ziua in care a vazut prima data lumina si a simtit prima raza de soare. S-a uitat in jur si a realizat ca omizile mancau, dupa care faceau un pic de pauza. In pauza schimbau impresii si experiente. Incetul cu incetul incepea sa inteleaga ca ceva e in neregula cu ea. Si-a scuturat capul si a mers mai departe. Scopul era transformarea. A ajuns la locul potrivit si s-a agatat de o creanga. Incetul cu incetul a inceput sa-si scoata pielea si sa lucreze la crearea pupei.

–        In curand va veni Transformarea! se gandi ea.

Dupa ce pupa era facuta si totul era gata omida avu timp sa se odihneasca. In acel moment simti cum corpul ei incepea sa se schimbe. Schimbarile nu erau placute. Simti cum trupul ei rotund si lung se scimba in ceva foarte firav. Ii cresteau picioruse lungi si subtiri. Pe cap si-au facut simtite prezenta doua antenute.

–        In curand va veni Transformarea, se gandi iarasi omida. Inchise ochii si lasa natura sa-si urmeze cursul normal.

Intr-un timp nedefinit pentru omida noastra pupa se desfacu si omida era iarasi luata in brate de razele blande ale soarelui.

–        In curand va veni Transformarea! se gandi ea.

Fara sa-si dea seama omida se transforma intr-un fluture. Frumusetea fluturelui era de nedescris. Incetul cu incetul aripile au inceput sa creasca. Cand si-a intins aripile si si-a luat zborul a vazut ca in urma au ramas omizile din copac care isi duceau viata de omida in liniste. Atunci Fluturele nostru a realizat ca tranformarea era de cand s-a nascut si pana si-a luat zborul . Realizase ca el astepta ceva spectaculos si a ratat toata distractia in asteptare.

Cu mult drag, Antonina

Bookmark the permalink.

Comments are closed