STELUȚA

Acum mult timp în urma, din Univers a picat o steluță mica ce a ajuns în solul fertil al planetei Pământ. Soarele era atât de bun cu ea, și Pământul i-a fost ca o mama și a avut grija de ea până a început sa prindă rădăcini. Soarele îi dădea căldură, lumină și Pământul îi dădea siguranţă, o cuprindea în brațele ei calde și îi oferea cel mai de preţ dar în fiecare zi, dragostea unui părinte. Astfel Soarele şi Pământul au devenit părinţii ei.

În una din zile Steluţa a fost cuprinsă de curiozitate şi şi-a dorit să vadă ce este dincolo de braţele mamei Pământ. A dat la o parte pământul din jurul ei şi l-a văzut pe tatăl Soare pe cer. Soarele s-a bucurat să vadă curajul fiicei sale Steluţa. Se bucură să vadă că Steluţei îi crescu rădăcini puternice, bine ancorate în solul mamei Pământ. La suprafaţă se transformaseră într-o floare frumoasă cu 8 colţuri de un roşu viu colorat. Culoarea îi venea din miezul tatălui. Cu fiecare clipă ce se scurgea, floarea devenea tot mai mare şi mai puternică. Steluţa simţea din toată fiinţa ei rădăcinile din mama Pământ, simţea siguranţa care îi oferea şi senzualitatea ei în creştere.

Universul se delecta cu această privelişte minunată a unei familii frumoase. Chiar dacă Steluţa creştea în siguranţă şi dragoste, el simţi o tentă de tristeţe în firea Steluţei. Curiozitatea Steluţei creştea, odată cu ea şi dorinţa ei de a fi mai mult, de a fi ca tatăl Soare şi mama Pământ. În acel moment Universul suflă un curent plin de iubire. Floarea dădu naştere unei alte flori de o culoare mai apropiată Soarelui, un portocaliu strălucitor, avea 6 petale şi două la bază pentru fiecare din părinţi, care erau foarte aproape de Muladhara, aşa cum o numise Steluţa pe prima floare. Steluţa a simţit o parte din tatăl Soare în ea şi o parte din mama Pământ, a simţit dualitatea, a simţit că are în ea cele două părţi de feminin şi masculin. Acum relaţia ei cu părinţii şi cu Universul începea să capete altă formă. O stare de iubire o cuprinse în acel moment şi îşi simţi treptat caracteristicile de fetiţă şi de băieţel, ştia că într-o zi va creşte şi va putea alege sa fie ca mama sau ca tatăl ei, însă acum nu vroia să aleagă, acum vroia doar să se bucure de această nouă floare a sa. Numele următorii flori venit din inima: Svadisthana. Aşa îi va spune de azi înainte.

Steluţa se simţea bine cum era, avea certitudinea că este completă când a simţit nevoia de a da ceva înapoi lumii. Ea primise atât de multe şi acum era momentul ei să dea. A început să îşi conștientizeze propria fiinţă. Curiozitatea din nou a dus-o mai departe. Îşi dorea să ştie mai multe despre ea. De unde vine, cum a ajuns în braţele mamei sale, să vadă dincolo de braţele mamei Pământ şi tatălui Soare. Această emoţie a dus la încolţirea în Svadisthana a unei noi flori. Floarea avea o culoare diferită de celelalte două flori, avea mai multe petale. Frica de necunoscut o cuprinse pe Steluţă. Curiozitatea era mult mai mare şi i-a dat curaj să o primească pe Manipura în viaţa ei. Culoarea ei era diferită şi de Muladhara şi de Svadisthana, culoarea ei era mai deschisă, mai strălucitoare, era din ce în ce mai asemănătoare cu cea al tatălui său, Soarele. Culoarea galbenă s-a definit din ce în ce mai mult şi cele 10 petale strălucitoare îi puneau în valoare frumuseţea. Numele florii a fost dat de însuşi floarea, fiindcă floarea se cunoştea foarte bine şi Steluţa s-a bucurat că are o astfel de parteneră. Manipura i-a adus complexitatea în viaţa Steluţei, complexitatea emoţiei, complexitatea gândurilor şi complexitatea cunoaşterii de sine.

Steluţa era fericită să aibă cele trei flori în viaţa ei. Timpul petrecut cu ele îi era foarte valoros şi în fiecare moment simţea o emoţie nedefinită încă pentru ea. Această emoţie a dat rădăcini unei noi flori. Floarea îi intensifică emoţia până acesta s-a transformat într-un sentiment de iubire necondiţionată. Acum se uita la toate cele 4 flori şi înţelegea că de la prima floare până în prezent, a trăit multe schimbări şi noua floare îi oferea un sentiment divin. Simţea că ceva măreţ îi umplea existenţă, simţea cum se contopeşte cu tot şi cu toate. Cele 12 petale ale florii au cuprins toate florile existente şi în final îşi anunţă numele: Anahata. Un nume mai frumos pentru această floare nici că ar fi putut exista!

Cele patru flori duceau o viaţă frumoasă împreună cu Steluţa. Într-o dimineaţă Steluţa a simţit nevoia să vorbească lumii. Ea simţea toate nevoile, emoţiile şi stările florilor dar îi lipsea comunicarea dintre ea şi florile ei. Atunci a încercat să găsească o emoţie care să o facă, însă foarte repede şi-a dat seama că nici o emoţie din cele cunoscute nu comunica în felul în care ar fi vrut ea să o facă. Ea vroia să îşi exprime emoţiile, şi să le audă pe florile ei exprimându-se. Căutarea ei a dus la naşterea unei noi flori. Această floare era de un albastru deschis, era asemănătoare cu cerul şi avea 16 petale şi se numea Vishudda. Ea a făcut ce nu mai era făcut până acum, a învaţat florile cum să comunice una cu alta nu doar cu Steluţa. Vishudda era expresia vie a fiecărei flori şi făcea legătura armonioasă dintre Steluţă şi ea însuşi, dintre Steluţă şi florile ei.

Într-una din zile, Steluţa simţi un amalgam de emoţii care vroiau sa iasă la iveală. Se întreba dacă oare ea era singura de acest gen. Îşi punea întrebări la care nimeni nu reuşea să îi răspundă. Steluţa s-a lăsat pe spate şi s-a uitat la cer, spre tatăl Soare şi l-a implorat să o ajute să înţeleagă de ce a venit ea aici pe Pământ, ce rost are ea aici. Căutarea şi dorinţa ei de cunoaştere a dat naştere unei noi flori! Unei flori doar cu două petale. Unicitatea florii a făcut-o pe Steluţa să înţeleagă că aceasta o reprezenta în totalitatea. O petală era pentru Steluţa care era aici pe Pământ şi a doua petală era pentru ceea ce reprezinta ea de unde venise. Ajnei avea culoarea violet, culoarea conştiinţei Steluţei. Ajnei făcea legătura dintre ea şi Univers. Însuşi Universul şi-a aplecat privirea către Steluţa să-i vadă noua floare.

Acum Steluţa era completă, avea rădăcini puternic ancorate în mama Pământ. Avea cele 6 flori care îi asigurau starea de bine în fiecare clipă a existenţei ei. Cuprindea totul şi totul era cuprins de ea. Simţea fiecare vietate de pe Pământ şi fiecare vietate de pe Pământ o simţea pe ea. Acum Steluţa noastră era completă. Aşa a dus o perioadă îndelungată traiul pe Pământ fiind fericită şi împlinită. Într-una din zile, după sute şi sute de ani trăite pe Pământ, Steluţa a simțit că e momentul să se întoarcă de unde a venit. A simțit că e momentul să se întâlnească din nou cu Universul, cu creatorul ei. Atunci din vârful Steluței a început să crească o ultimă floare. Aceasta avea 1000 de petale şi avea lumina cea mai pură, lumina albă. În acel moment steluță a recăpătat culoarea ei de început. Acum avea o legătură completă din Pământ în Univers. Lumina a început sa curgă prin ea trecând prin floarea Sahasrara către fiecare din cele 6 flori până a ajuns în Pământ. În acest moment Steluţa noastră a știut că şi-a îndeplinit rostul ei pe Pământ. Era momentul ca mama Pământ şi tatăl Soare să îi dea drumul. Era momentul ca Steluţa noastră să se desprindă. Acum era momentul ca cele 7 flori să ia o formă pământeană şi acestea au luat o forma desăvârșită pe care Steluţa a numit-o: OM. Astfel s-a ridicat spre Univers şi în urma ei a lăsat Omul cu toate cele 7 flori făcând parte din el. În ultimul moment Steluţa s-a uitat la Om şi şi-a reamintit nașterea fiecărei flori, a simțit cum este inundată de emoțiile pe care le-a avut la descoperirea fiecărei flori, așa că i-a făcut un cadou Omului: a făcut astfel încât Omul sa nu mai țină minte nimic, să uite de flori şi i-a șoptit la ureche:

  • Descoperă-le!!! Sunt minunate!!, acestea au fost ultimele cuvinte care le-a rostit Steluţa pe Pământ, înainte de a da viaţă omului şi de a-şi lua zborul către Univers.

 

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published.